Tango cu trecutul

Era deja trecut de amiază pe când s-a trezit, iar cei 40 de ani se resimțeau. Coloana îl durea din nou și asta făcea trezirea mai grea. Stătea întins si privea cerul, făcându-și curaj să se ridice. Forfota generală îl anunța că odraslele și-au terminat sentința zilnică la înalta instituție de învățământ.

”Trebuie să-mi găsesc alt loc” se gândea el, dar cu cât reflecta mai mult la problema asta, realiza că siguranța pe care i-o oferă  acest loc era mai importantă ca liniștea de moment. Oricum sunt mult mai mulți factori care nu îl lasă să se odihnească, iar acesta era unul cu o importanță mai mică. Bolborosește ceva printre dinți și apoi se ridică brusc în capul oaselor. Mergea pe tehnica smulsului de bandaj. Își întinde mâinile spre cer ca un gimnast când reușește aterizarea și ropote de aplauze îl acompaniază, iar prin ropote de aplauze mă refer la pocnitul mărunt al fiecărei încheieturi.

În sfârșit trupul ajunsese din urmă vârsta sufletului.

Și-a luat rucsacul și a plecat, ca în fiecare zi, fără direcție. Mergea încet și dacă e să fie vreun lucru bun în situația actuală era ăsta. Avea în sfârșit timp să meargă încet. Privea în jos și își amintea semi-amuzat de zilele în care o făcea pentru că îi era frică să întâlnească privirea oamenilor. Lucrurile s-au schimbat de atunci. De fapt e eronat spus că lucrurile s-au schimbat. E vag și nu reprezintă neapărat realitatea. Mai bine spus, el s-a schimbat. Motivul pentru care acum ține capul în jos este că nu mai suportă să vadă ochii oamenilor ce trec pe lângă ei. Avusese mai multe stadii în relația sa cu societatea. Când era copil o privea fascinat, apoi iubind-o pentru tot ce îi dădea; adolescența îi pusese îndoiala pe retină, dar o contracara cu speranța din suflet; tinerețe îl făcuse în schimb cinic și îndoiala se transformase în deziluzionare, iar după… după, viața îi picurase suferință și în ochii lui se vedea doar ură și privirea îi era rece și pătrunzătoare.

Ajunsese într-un parc și se aseză pe o bancă. Își scosese din rucsac un pachețel și a început să-și ia prânzul. Privea în gol și asculta lumea. Auzea cum ciripesc păsările, cum lătrau câinii ce treceau pe lângă el, râsetele copiilor ce se jucau în fața lui și vorbele ce le șușoteau părinții lor. Îi auzea că vorbesc despre el, dar nu îi băga în seamă. Era obișnuit ca în ultimul timp să audă dezaprobările multora. Din când în când își ridica privirea și o întâlnea pe a lor și în acel moment cădea liniștea și ochii lor căutau adăpost în orice altă parte. Liniștea i-a fost însă întreruptă de un pubertan ce dorea să demonstreze cât e de șmecher, care i-a aruncat cu o doză în spate. Era atât de lipsit de vlagă încât s-a decis să nu facă nimic. Și-a luat doar pachetul pe jumătate mâncat, l-a pus înapoi în rucsac și a plecat. Se apropia oricum ora și avea ceva de mers.

Pe drum spre bloc contempla la tinerii ce populau lumea în aceste momente. Era o mixtură de tristețe și dezgust. Majoritatea sunt trupuri dezgolite, minți limitate și suflete pierdute. ”Idioții cu apocalipsa zombie.” Nu înțelegea fascinația și entuziasmul cu apocalipsa zombie. El vedea deseori un peinsaj asemănător, dar nu era nici fascinant și nici nu îl umplea de entuziasm. Vedea tineri cu aurolac la gură, călătorind în grup pe liniile de tren. Călătoreau asemenea lui, cu capul în jos, dar aveau atât privirea, cât și mintea tulbure. Erau neoameni. Era atât de trist, erau tineri și bătrâni ce prezentau semne vizibile de umanitate, mai vizibile ca acei tembeli ce se doreau a fi viitorul țării, dar aceștia nu mai aveau viitor. Erau asemenea liniilor pe care călcau. Linii drepte ce nu duc nicăieri în lipsa unui tren. Așa și ei erau acum, linii fără tren. Nici tinerii pe care îi disprețuia nu erau prea departe. Dacă înlocuiai aurolacu cu droguri la modă, era cam același lucru. Nici ei nu aveau direcție. Erau doar ofensați. Nu era ca pe vremea lui când trebuia să muncești din răsputeri pentru a demonstra că ești vrednic de ceva; erai doar niște creaturi meschine, fragile și ofensate, ca surorile Cenușăresei.

Preocupându-și mintea cu aceste gânduri, nici nu observă că ajunsese la bloc. Și exact la timp, soarele își începea decăderea. Își așeză rucsacul pe scările de la intrare și privea razele cum își croiesc drumul printre clădiri. Își ridică mâinile în lumină și apasă fotonii cu degetele de parcă ar fi clape de pian. Închide ochii și lasă muzica să iasă din el. O aude rezonant în toate colțurile minții. Se mișcă încet. Dansează și ea se materializează în brațele lui și odată cu ea, reapare pe chipul lui și zâmbetul. E discret, dar e acolo. Amândoi știu pașii la perfecțiune; mișcările ei au fost mereu perfecte, iar el a învățat în timp să nu o mai calce pe picioare. Trupul ei în soare și ochii ei vii l-au făcut să se îndrăgostească chiar de nu dorea. Trupul lui greoi era o antiteză perfectă cu al ei. Și timpul trece și devine din ce în ce mai ușoară, mai străvezie și muzica se aude din ce în ce mai încet și soarele dispare în spatele munților de beton și el revine în întunericul ce a rămas.

Își ia rucsacul și se întoarce de unde a început călătoria. Nu știe de ce se întoarce la bloc, dar o face în fiecare seară. Ironic e că nu a fost în viața lui atât de consecvent, dar după cum spuneam și înainte, el s-a schimbat.

Călătoria înapoi e presărată cu nostalgie și o senzație de gol în stomac, cum e de fiecare dată, dar s-a obișnuit cu senzația în același fel în care s-a obișnuit cu ulcerul obținut pe vremea când era tânăr și ambițios. Grăbește pasul ca să nu-și piardă locul. Când ajunge, își scoate cartonul și se așază cu rucsacul strâns la piept. E întuneric, dar nu se pregătește de somn. Stă de veghe și se bucură că privirea lui intimidează.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: