Păcatul are părul întunecat

Noaptea asta mă găsea prin New York. În Central Park se anunța unul dintre cele mai  importante evenimente din ultimii ani, iar la 500 de metri, într-un Pub semi abandonat mă regăseam eu.  Sprijinit în coate, urmăream pasiv cum ceilalți clienți părăseau localul. Se grăbeau să ajungă la concert, iar eu mă imaginam deja purtând discuții filosofice cu barmanul. Așa văzusem că se întâmplă în filme, dar acesta nu părea să fie genul barman-psiholog. Mă privea cu coada ochiului în timp ce curăța barul. Eu priveam paharul aproape gol și parcă îmi era jenă să-i mai cer unul. Nu doream să fiu genul client-pisălog.

„Mă doare-n cot”, zic în minte și ridic mână, semn tacit că doresc să mi se umple paharul. În același timp, ușa se deschide și deranjează clopoțelul. Ochii mei se îndreaptă direct spre barman și observ cum ridică privirea cu dezgust și apoi oprește, la jumătatea drumului, o înjurătură șoptită printre dinți. Pupilele i se dilată și rămâne imobil. Mă întorc și eu într-un final spre ușă să văd ce se întâmplă și o zăresc. O față, dar mai ales un corp familiar.

Zâmbea larg, puțin pierdută. Îmi vede fața sictirită și mă recunoaște. Continuă să zâmbească și se așază lângă mine.

„Bună străine”, spune ea în timp ce își dă haina jos, iar băiatul de la bar e deja derutat de-a binelea. Ne privește cum privește o găină un meci de ping pong, iar ea observând, întreabă inocent „Se mai poate servi un pahar, nu?” Săracul, nu are nicio șansă în fața ei, nimeni nu cred că are. Aprobă din cap și eu mă bucur că nu mai mă simt vinovat cerându-i încă un pahar.

Ea inițiază conversații mărunte, dar eu mă gândesc la un singur lucru: cum de apare de fiecare dată când am nevoie de ea. Rulez sute de scenarii și singurul care e plauzibil e că universul mi-o oferă când simte că mi-a greșit prea mult.(da, știu, trebuie să-mi revizuiesc definiția cuvântului plauzibil). Îi privesc buzele roșii și dinții ușor suprapuși din spatele lor. Aș privi-o pe toată, dar trebuie să mă comport ca un gentleman și prin a fi gentleman, vreau să spun că trebuie  să fiu discret. Din păcate, faptul că sunt la al șaptelea pahar nu mă ajută. Reflexele mele sunt aproape inexistente așa că nu durează mult până sunt surprins analizându-i sânii. Mă lovește ușor peste cap și îmi spune să mă concentrez. Dacă ar ști ea cât de concentrat eram… pe ei.

„Hai să plecăm!”

„Hai!”, i-am spus sorbind ultima urmă de alcool din pahar.

„Unde mergem?”

„Habar n-am.”

„Îmi place acolo”

Râdem, ne îmbrăcăm și plecăm, iar barmanul răsuflă ușurat. Ieșim în stradă și trotuarul este încă ud și frigul se lasă. Nu ne îndepărtăm prea mult că și auzim ușa pub-ului cum se deschide și îl vedem pe barman cum închide, se îmbracă pe fugă și merge grăbit spre Central Park.  Parcă mă curpinde un val de vinovăție. Parcă, dar ea mă ia de braț, lipindu-se de mine și îmi trece.

Pe drum discutăm despre data trecută când ne-am întâlnit. Reveneam după o despărțire cruntă și ea apăruse, tot într-o seară. Modul ușor în care ea își trăia viața mă făcea să uit de mine. Mă fermeca cu zâmbetul ce părea să-i fie pictat pe față. Mă buimăcește și în derută, pașii mei merg în direcția cea mai familiară, la mine acasă. Ne plimbăm nestingheriți pe străzile pustii și ne bucurăm de compania celuilalt. Nu durează mult până ajungem. Îmi place să consum alcool în cantități mari cât mai aproape de casă. Altfel drumul înapoi este o aventură mult prea mare.

„Hei, aici nu e „Habar n-am”!”

„Nu știu despre ce vorbești”, spun eu încercând să adopt o privire cât de inocentă posibil.

„Ai noroc că trebuie să merg la baie.”

Eu știam că aici vom ajunge, iar ei nu îi trebuia cu adevărat la baie, dar ne place să ne jucăm, fiecare întâlnire a noastră părând să fie un exercițiu de improvizație. Deschid ușa, o poftesc înăuntru, arunc cheile pe măsuța din apropiere și o văd cum pășește sigur spre baie. Eu mă descalț, arunc haina de pe mine și mă prăbușesc pe pat. E ciudat cât de tare simți că se învârte lumea atunci când stai. Reușesc să închid puțin ochii, dar nu durează mult până lumina mă lovește din partea dreaptă. Ușa băii e la perete și în cadrul e ea și dacă vreodată cineva mă va întreba cum arată întruchiparea sexului, îi voi spune că știu exact cum arată. E puțin mai goală decât atunci când a intrat(și prin puțin mai goală, vreau să spun că e doar în lenjerie). Se apropie de pat și se așază pe mine, asigurându-se că dacă a fost vreo parte din mine ce dormea, acum sigur e trează. Mă ridic pe jumătate și îi cuprind fundul în palme. Privirea mea avea în față una sau două minuni; depinde dacă vrei să îi iei la pachet sau individual și deși aveam momente când îmi doream să fiu mai înalt, asta nu era unul dintre ele.

Începem să ne sărutăm și de acolo lucrurile decurg natural. Nu vreau să intru foarte mult în detalii, dar ceea ce pot să spun e că sexul nostru avea o puternică componentă terapeutică. Ca sexul de împăcare, doar că mai spiritual. Totul se termină cu iluminare și cu epuizare. Totul doare bine și e ironic pentru că tot ce am făcut a fost extrem de rău. Gâfâim amândoi, fiecare pe jumătatea lui de pat și liniștea începe să cadă între noi.

„Tot căsătorită?”

„Tot.”

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: