Ciclon

 

Aerul e rece și umed, se anunță furtună.

Deși s-au născut în aceeași zi și asemănarea lor fizică e izbitoare, cei doi sunt extrem de diferiți. Unul era calculat, rece și practic. Avea inima bună, dar prefera să n-o arate. Nu poți nimeri ceva ce nu vezi. Bine, o poți face, dar e mult mai greu și nu vei avea satisfacția de a vedea că ai făcut-o. Celălalt era visător, inocent și deseori petrecea zile întregi privind valuri și cer și nori, întrebându-se ce rost au toate.

Barca ce le era acum casă, au făcut-o împreună. Firea artistică a conceput planul, iar mâna practică a construit-o. Când ziua a venit, au ridicat ancora și au plecat. Plutea bine și orizontul era deschis în fața lor și munca lor de echipă îi purta armonios spre ea. Bine era să rămână așa, dar lucrurile niciodată nu stau, nu rămân, ci doar trec.

Timpul se scurge și apele devin tot mai adânci, vântul tot mai puternic și furtunile tot mai dese. Viziunea visătorului nu pregătise barca pentru așa vremuri tulburi. Era deschisă ca inima și mintea lui; era deschisă ca să poată admira valuri și cer și nori. Era deschisă și pe timp de furtună se umplea de apă.

  • Ți-am spus să punem mai multe scânduri, s-o facem mai solidă!
  • Dar nu va mai intra soarele, nu voi putea vedea lumea și orizontul deschis.
  • Lasă soarele, intră apa și lumea nu o vei putea vedea mort.
  • Ce faci?
  • Ce trebuia să fac de la început!
  • Nuuuu…

Țipetele visătorului erau înecate de sunetul tunetelor în timp ce geamănul său bătea de zor cuie și adăuga scânduri. Nopți întregi i-au trebuit, dar a reușit. Barca, care acum semăna mai mult a submarin, era mai sigură ca niciodată. Puteau întâlni cel mai puternic uragan că nu aveau să sufere prea mult. Mâna practică stătea acum trufaș la cârmă, dar visătorul stătea ghemuit într-un colț, privind anemic cerul printr-o mică fantă de aerisire.

Timpul trece din nou și cârmaciul se uita din ce în ce mai mult în spate. Își privea fratele și deși știa că a făcut-o și pentru siguranța lui, îi era din ce în ce mai greu să-l vadă așa. Degeaba ajungeau la destinație dacă doar unul se va putea bucura de drum. Privește și el fanta și vede lumina ce cade prin ea.

”Pare liniștit, poate greul a trecut”, își spune în timp ce ia un baros și începe să-l folosească.

Visătorul e debusolat la început, dar un zâmbet discret oferit de fratele lui peste umăr, îl liniștește și pare să-l readucă la viață. Muncesc din nou împreună. De data asta nu construiesc, ci distrug. Distrug toate fortificațiile adăugate. În câteva ore barca e din nou deschisă și soarele intră și aerul curat le umple plămânii și orizontul se întinde din nou în fața lor. Cei doi petrec zile întregi tolăniți sub soare, vorbind și râzând. Nu făcuseră asta de mult. Se bucurau de viață și nici nu se mai uitau la busolă.

Un strop de apă se scurge de pe nori și îi cade pe frunte și vântul îi pătrunde ca un milion de ace prin piele. Aerul e rece și umed, se anunță furtună. Se ridică în capul oaselor și își privește fratele. Se uită adânc în ochii lui și vede apă, dar nu sunt stropi de ploaie. Privesc în jurul și e atât de întunecat încât nu se mai vede orizontul. Nu poți distinge unde se oprește apa și începe cerul.

  • Trebuie s-o fac!
  • Dar…dar… soarele…
  • Îmi pare rău…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: