Amintiri din viitor

Mirosul de cireșe amare și lemn ars ce se strecurau pe lângă ramele de lemn ale gemurilor mă făceau să realizeze că deja trecuse mult timp de când pornisem în căutarea răspunsului pe care nici acum nu l-am găsit. Trecuseră deja multe anotimpuri. Mintea era obosită de la intense călătorii în îndepărtatele colțuri ale minții, dar trupul era amorțit. Mușchi atrofiați în lipsa unui stimul se alăturau acum inimii ce se fusese de mult străină altei mișcări decât a celei cotidiene, necesare supraviețuirii. Știam că a trecut mult timp, dar nu știam exact cât. Nu știam exact când și nu știam nici exact cum am ajuns aici. Cum am ajuns exact în locul în care nu doream să ajungă, locul în care mă luptasem atât de intens să nu fiu. Și totuși… Totuși îmi găseam existența acolo și găseam locul extrem de familiar.

E ciudat cum toată existența te împotrivești unui lucru ca la final să realizezi că toată împotrivirea ta, te-a ghidat exact în locul în care nu doreai să ajungi. Niciodată nu am crezut în destin, deci nu am de gând să spun că mi-a fost predestinat să ajung aici, ci mai degrabă că deciziile mele au fost atât de proaste încât m-au dus în locul de care fugeam. Poate e Karma, recompensându-mă pentru erorile unei vieți anterioare, dar la câte nedreptăți se fac cunoscute, parcă mi-am cam pierdut încrederea și în ea și în abilitățile ei de a gestiona echilibrul în univers. Așa că nu îmi rămâne decât să îmi asum greșelile. Să recunosc că am devenit ce am urât mereu. Că am devenit EL. O minte rece, cinică și paranoică, o existență ce încearcă să-și justifice existența neînsemnată denigrând și subminând existența celor din jur. A-și justifica incompetența cu ajutorul eșecului unora, făcând nimic și criticând efortul altora.

Mereu mi-a fost frică de neprevăzut pentru că știam că nu sunt pregătit să-i fac față, Mereu mi-a fost frică să fiu iubit pentru că știam că nu voi putea să iubesc la fel. Mereu mi-a fost frică să devin EL pentru că mereu am știut că sunt la fel. Dar dacă e să-mi găsesc o alinare, e în gândul că m-am pregătit o viață întreagă să fiu singur. Măcar asta nu mă va surprinde.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.